Metodă rapidă de regenerare a părului oxigenat
Aveţi părul oxigenat şi nu ştiţi cum să îl îngrijiţi? Utilizaţi mereu produse cosmetice scumpe, însă nu obţineţi niciun efect? Aflaţi cele mai bune metode de regenerare a părului oxigenat.
Cum să NU îngrijiţi părul oxigenat?
Tratarea părului cu un şampon de curăţare cu acţiune puternică, fără a utiliza fie o balsam, fie o mască de păr deteriorează părul oxigenat. De ce? Şamponul care elimină sebumul şi mătreaţa conţine substanţe care deshidratează podoaba capilară şi scalpul. Acest tip de îngrijire neadecvată, efectuată timp îndelungat, poate cauza deteriorarea gravă a părulului. Un alt aspect dăunător este ca fiecare spălare a părului să fie urmată de folosirea uscătorului sau a aparatului de îndreptat părul. Rezultatele? Părul devine mat şi electrizat, vârfurile se despică şi pielea devine iritată.
Cum se efectuează procedura de regenerare a părului?
Procesul de regenerare a părului oxigenat constă în următoarele etape:
- aplicarea tratamentelor cu ulei pe părul umed,
- utilizarea unei măşti pentru a emulsia uleiul,
- îngreunarea părului umed sau uscat prin utilizarea unui ulei pe bază de silicon.
Ce efect poate fi obţinut datorită acestei proceduri de înfrumuseţare? Veţi observa cum părul „absoarbe” toate substanţele aplicate. Părul va deveni neted, hidratat şi strălucitor şi, în plus, şuviţele de păr îşi vor recăpăta culoarea naturală. De asemenea, rutina dumneavoastră zilnică de îngrijire a părului va deveni mult mai uşoară: stilizarea, perierea şi realizarea coafurilor sofisticate.
Cum se regenerează părul oxigenat?
- Aplicaţi ulei pe părul umed. Introduceţi părul într-un vas plin cu apă caldă, amestecată cu un ulei care se potriveşte porozităţii părului dumneavoastră. Menţineţi părul în apă câteva minute. Apa caldă deschide cuticulele părului şi accelerează absorbţia uleiului împreună cu toate substanţele nutritive din conţinutul acestuia. Apoi, înfăşuraţi părul cu un prosop pentru a elimina excesul de apă şi ulei.
- Mască. În acest caz, cea mai bună este o mască emolientă care absoarbe uleiul şi facilitează eliminarea sa de pe suprafaţa firului de păr. După câteva minute, ambele produse cosmetice vor crea o emulsie uniformă care va încărca uşor părul şi îl va netezi. Apoi, aplicaţi o cască de păr şi înfăşuraţi capul cu un prosop.
- Spălaţi părul. Utilizaţi un şampon pentru a îndepărta masca şi uleiul. Clătiţi cât mai bine spuma din păr şi de la nivelul scalpului. Alegeţi un şampon cu acţiune delicată, dar eficientă.
- Ser cu silicon. Masaţi serul pe bază de silicon la nivelul părului umed şi înfăsutaţi cu un prosop. Acest produs cosmetic va îngreuna părul, îl va netezi şi îi va conferi un aspect strălucitor.
- Uscarea părului. Nu utilizaţi un uscător de păr, în schimb, lăsaţi şuviţele să se usuce în mod natural. Apoi, periaţi şi aplicaţi un ulei pe bază de silicon. Acţiunea acestui produs cosmetic va fi similară unui ser cu silicon.
Lasă un răspuns